Viziune și conștiință

Introducere[ modificare modificare sursă ] Hegel dezvoltă evoluția spirituluide la percepția simplă, naivă prin conștiințăconștiința de sinerațiuneaspiritul și istoriarevelația până la cunoașterea absolută a spiritului.

Filozoful german cercetează devenirea științei ca unitate dintre conținut și metodă precum și aparițiile spiritului ca realizare a sinelui nostru, ca unitate dintre Ființă și Nimicla fel ca totalitate absolută. Locul adevărului este conceptul in sistemul științific, si nu Anschauungul. Cunoașterea adevărului constă în faptul că dihotomia dintre subiect și obiect este ridicată dialectic la un nivel superior, că una nu poate exista fără cealaltă, deci ambliopie pentru tratamentul vederii formează un tot unitar.

O viziune spirituală asupra egalității O persoană iluminată vede în mod egal un înțelept învățat, o vacă, un elefant, un câine sau un mâncător de câini. Încercările de a stabili egalitatea între oameni sunt naive și materiale dacă nu sunt bazate pe o înțelegere spirituală. Din punct de vedere material nu suntem egali. Unii sunt genii; alții sunt proști.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel Fenomenologia spiritului se ocupă atât cu probleme de bază de ordin epistemologiccât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit îl joacă capitolul despre conștiința de sinecare conține perspectiva dialectică asupra stăpânului și sclavuluicare este punct de plecare important pentru Karl Marxîn cercetarea raporturilor de clasă în societatea burgheză.

Hegel pornește în lucrarea sa capitală, de la patru premise: Revelația a ceea ce există prin cuvânt Existența unei nevoi, care aduce cu sine o activitate care neagă, transformă ceea ce există Existența a mai multor nevoi Existența posibilității realizării unei diferențieri între nevoile viitorului stăpân și cele ale viitorilor sclavi.

Conștiință și viziune

După Hegel, istoria are trei etape: Istoria începe cu lupta dintre indivizi cu scopul ca învingătorul să devină stăpân adică om în sens hegelian și să fie recunoscut ca atare de către învins, care devine sclavul lui.

Astfel, această etapă a istoriei, umanitatea este determinată de existența stăpânului. A doua etapă este determinată de dialectica dintre stăpân și sclav, adică realizarea existenței sclavului. Sfârșitul istoriei aduce cu sine inlăturarea dialecticii, a tensiunii și contradicției dintre stăpân și sclav. Aceasta se realizează prin sinteza dintre stăpânire și sclavie.

Momentul istoric în care se realizează această sinteză este Revoluția franceză. Conștiința și lupta inițială[ modificare modificare sursă ] Ahile triumfă târând corpul mort al lui Hector în fața porților Troiei. După Hegel, conștiința de sine și omul în general sunt la urma urmei nimic altceva decât trebuințe, care sunt satisfăcute prin faptul că sunt recunoscute de o altă trebuințăca având drept exclusiv de a se satisface.

Astfel devine clar că omul doar prin realizarea unei recunoașteri generale se poate realiza, adică satisface complet. Dar dacă pe de viziune și conștiință parte există om multitudine de trebuințe care constau în dorința de a fi recunoscut în plan general, atunci este clar că rezultă o viziune și conștiință pe viață și pe moarte între indivizi pentru a se ajunge la această recunoaștere a individului.

Este o luptă deoarece fiecare încearcă să îl îngenunchieze pe celălalt, pe toți ceilalți.

Conștiință viziune creier, Conștiința națională a românilor moldoveni - Wikipedia

Omul își riscă viața biologicăpentru a-și satisface trebuința nebiologică având viziune și conștiință vedere că, spre deosebire de animaleomul are și trebuințe nebiologice.

În opinia lui Hegel, un om care nu este în stare să își pună viața în joc, adică să o riște într-o luptă pentru prestigiunu este cu adevărat o ființă umană. Existență istorică, umană, auto-conștientă există doar acolo unde au sau cel puțin au avut loc lupte sângeroase, doar de dragul prestigiului.

Dar este clar că dacă fiecare dintre aceste lupte pentru prestigiu s-ar viziune și conștiință cu moartea a cel puțin unuia dintre rivali, atunci, până la urmă ar rămâne pe lume doar un singur om. Iar acesta nu ar mai fi om, deoarece realitatea umană constă tocmai în recunoașterea unui om ca om de către un alt individ aparținând speciei sale căci evident, un animal nu îl poate recunoaște ca om, deoarece animalele fac parte din natură.

Deci trebuie pornit de la premisa că în majoritatea dintre aceste lupte, ambii oponenți supraviețuiesc. Dar aceasta presupune ca unul dintre ei să se supună celuilalt, să îl recunoască, fără ca și el să fie recunoscut de învingător.

Trebuie pornit de la premisa că lupta se termină cu victoria celui care este pregătit să meargă până la ultimele consecințe, asupra celui care, în fața morții, nu este gata să se înalțe peste instinctul său animalic, biologic viziune și conștiință autoconservare.

Altel învingătorul și-a dovedit superioritatea față de viața biologică și față de învins. Dialectica stăpân - sclav[ modificare modificare sursă ] Superioritatea învingătorului adică a stăpânului asupra naturii, este întemeiată pe faptul muncii învinsului care a diagnostice de miopie sclavul său.

Această muncă se întrepune între stăpân și natură. Sclavul transformă condițiile date ale naturii astfel încât acestea să corespundă nevoilor stăpânului. Astfel natura slujește stăpânului, fără ca acesta să trebuiască să la rândului lui să slujească naturii, cum face sclavul.

Astfel stăpânul devine liber de și față de natură, cu alte cuvinte nu mai este determinat de aceasta precum animaleledeci devine om. Se realizază diviziunea munciistăpânul luptând doar, iar sclavul muncind doar pentru acesta. După Hegel, doar activitatea realizată pentru un alt lucru pentru un om sau pentru o idee este muncă în sens restrâns, căci animalele lucrează pentru ele, aceasta nefiind muncă. Căci ființa care muncește pentru, pentru a-și satisface propriile instincte care sunt întotdeauna biologicenu se înalță deasupra naturii, ci rămâne o ființă biologică, fără spirit și conștiință, un animal.

Dar dacă muncesc viziune și conștiință a satisface un instinct care nu e al meu, atunci activitatea mea este determinată de ceva, care - pentru mine - nu mai este instinct. Ideologii religioase ale sclavului[ modificare modificare sursă ] Înainte de a se elibera de stăpân, sclavul creează mai multe ideologiiprin care să își justifice statutul de supus. Prima este stoicismula doua viziune și conștiință solipsismul.

A treia este creștinismul.

Sclavul nu neagă caracterul dialectic, contradictoriu al vieții, dar justifică asta prin faptul că orice existență conține contradicții. În acest scop, el creează o altă lume, cea de dincolo de lumea naturală, a simțurilor. În lumea aceasta, el este sclav, și nici nu merită să intreprindă ceva pentru a corecta situația.

În lumea de dincolo, însă, libertatea nu este doar o idee abstractăci realitate. Deci nu trebuie să lupte împotriva stăpânului, deoarece este deja liber, și anume în cealaltă lume.

O viziune spirituală asupra egalității

Nu trebuie să lupte pentru ca stăpânul să îl recunoască drept liber, căci în ochii lui Dumnezeu toți, stăpâni și sclavi, sunt egali. Creștinism Însă pentru Hegel, deși genială ideea, este prea frumoasă, prea simplă ca să fie adevărată. Sclavul creștin doar atunci se poate considera liber și egal cu stăpânul, când recunoaște ca stăpân pe Dumnezeu, un stăpân absolut. Dar ceea ce face este doar a schimba stăpânul cu unul care îl face mai dependent de acesta decât era sclavul necredincios.

Prima sclavie era prețul pentru viața sa biologică. A doua este prețul pentru viața eternă.

Creștinismul apare din frica sclavului față de neantde neantul propriu, din neputința de a accepta condiția existenței - adică cea a finitudinii, a morții. În opinia lui Hegel, neajunsurile viziune și conștiință, eliberarea de către orice stăpân, inclusiv cel absolut, realizarea libertății și trăirea în această lume a simțurilor ca ființă umană, autonomă și viziune și conștiință, poate avea loc doar cu o condiție.

Care este diferența dintre conștiință și inconștient? Viziunea ca funcție a conștiinței

Și anume acceptarea ideii de moarte și prin urmare a ateismului. Aceasta are loc odată cu Revoluția franceză din Religia este înlocuită de filozofia germanăde cea a lui Hegel. Dar pentru ca creștinismul să fie înlăturat, trebuie ca promisiunile acestuia să se realizeze în viața aceasta. Revoluția franceză : Căderea Bastiliei. Este vorba deci despre întrebarea, cum lumea păgână a stăpânilor a putut deveni o lumea creștină a sclavilor, fără ca să se astigmatism cu unitate de vedere la o luptă între stăpân și sclav, la o revoluție.

Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem la lumea antică. Statul antic păgân a recunoscut numai stăpânii drept cetățeni ai săi. Numai cei care luau parte la războaie erau considerați cetățeni.

Munca este rezervată sclavilor, care trăiesc la marginea societății.

Sensul statului este de a purta războaie de prestigiu, cu scopul de a îi fi recunoscută autonomia și supremația de către toate celelalte state.

Acest stat însă nu poate realiza decât momentul general al existenței umane, în timp ce momentul individual rămâne la marginea lui. Dialectica dintre general și individual nu este decât o altă formă a dialecticii dintre stăpân și sclav, stăpânirea corespunzând generalului iar sclavia individualului.

Omul nu poate fi satisfăcut decât atunci când este creat un stat un de valoarea individuală a unui om este recunoscută de către generalul, comunitatea care este încarnată în stat, prin faptul că valoarea generală a statului este recunoscută și realizată de către fiecare dintre indivizi. Un asemenea stat este, o asemenea sinteză între general și individual este posibilă numai prin înlăturarea contradicției dintre stăpân și sclav.

Aceasta nu numai pentru că sclavul nu este recunoscut în mod general, iar stăpânul la rândul lui nu poate ajunge la o recunoaștere generală, atât viziune și conștiință cât el nu recunoaște o parte a celor care îl recunosc—sclavii. Ci mai ales deoarece stăpânul nu poate realiza și recunoaște decât momentul general în om, în timp ce sclavul îli reduce existența doar la o valoare unică, singulară, individuală.

Viziunea ca funcție a conștiinței. Conștiința - o stare de agregare a materiei?

Omul își justifică valoarea sa umană prin faptul că își riscă viața în luptă. Dar această luptă este la peste tot și viziune și conștiință la toți aceeași. Toți oamenii care luptă sunt la fel. Valoarea umană justificată prin luptă este generală, impersonală.

De aceea, statul de războinici stăpâni nu recunoaște decât elementul general în om. Cetățeanul războinic nu este decât un oarecare cetățean anonim, nu acel cetățean anume.

Chiar și șeful statului este numai un oarecare reprezentant al statului; în activitatea sa el este funcție a statului, dar statul nu este funcție a voinței sale individuale. Pe scurt, șeful statului antic grec nu este un " dictator " în sens moderncreștin, romantic.

Nu este un Napoleoncare creează un stat prin voința sa personală, cu scopul de a-și realiza individualitatea sa proprie și de a-i fi recunoscută de ceilalți. De aceea, războinicul grecstăpân și păgân, nu va fi niciodată satisfăcut—numai individul poate fi satisfăcut.

1. A fost identificată regiunea în care s-ar putea afla conştiinţa - falcontravel.
2. Tratamentul viziunii 6
3. Viziune diferită plus și minus
4. Creierul cuantic. Viziunea unui observator Conștiință viziune creier
5. Fenomenologia spiritului - Wikipedia
6. Conștiința – o stare de agregare a materiei? Conștiință și viziune
8. Conștiința — o stare de agregare a materiei?

Cât despre sclav, valoarea umană creată prin muncă este una individuală, personală.